MANAGEMENT SPORTIV, PRIORITATE PENTRU MEDIUL UNIVERSITAR

18/09/2018

Nu putem spune că fotbalul românesc traversează cel mai bun moment al existenţei sale. Atât la nivelul naţionalelor, cât şi la cel al echipelor de club în competiţiile continentale. Iată de ce Federaţia Română de specialitate caută soluţii de revigorare a fenomenului.

Dincolo de impactul fondurilor europene primite din 2015 care se ridică la peste 500 mii euro, Federaţia Română de Fotbal încearcă în ultima perioadă să încheie parteneriate cu mediul urniversitar pentru pregătirea de specialişti în domeniu. După Lausanne, Arad, Bucureşti, a venit rândul Universităţii ”Danubius” din Galați să semneze un protocol de colaborare pentru promovarea unei educații sportive de calitate.

“Acum practic noi punctăm ceea ce am făcut în cei 26 de ani pentru a promova sportul. Şi avem plăîcerea ca alături de Federaţia Română de Fotbal, cea  mai reprezentativă formă de asociere la nivel naţional a sportivilor, să ne fie alături” a comentat Conf.univ.dr. Andy Puşcă, rector Danubius. 

În prezența unui public numeros, format nu numai din liderii administrației publice locale și centrale, dar și reprezentanți ai sportului ai județelor Galați, Brăila, Călărași, Vrancea și Tulcea, liderii celor două instituții partenere, au prezentat premisele acestui important parteneriat dintre mediul academic și domeniul sportiv.

“Ceea ce înseamnă că această abordare pe care o avem la nivelul federaţiei şi anume de a putea să mergem cât mai aproape pentru că ceea ce presupune profesionalismul în zona de management, această abordare academică se bucură de interes. Şi când mă refer la acest aspect până la urmă să nu fiu melancolic, nu prea este caracteristic organizaţilor sportive tradiţionale de a intra în parteneriat universitar” a comentat Răvan Burleanu, preşedinte FRF.

Cum fotbalul presupune inteligență care include atât eficiența sportivă, cât și inteligența de management, Universitatea ”Danubius” va răspunde acestei necesități prin crearea unor noi programe de studii universitare și postuniversitare de management, adaptate domeniului sportiv.

“Există o relaţie biunivocă între sport şi educaţie. Deci sportul face parte din educaţie, aşa cum educaţia poate fi în familie, la şcoală sau în mediu, în mediul în care-ţi desfăşori activitatea. Deci această relaţie nu trebuie uitată niciodată pentru că aşa cum un mare om politic a spus că educaţia şi sănătatea sunt cei doi piloni de aur cu care poţi să schimbi lumea” a afirmat Petre Marinescu, viceprimar Tulcea.

S-au adus în discuţie şi alte subiecte de interes pentru fotbalul românesc, precum contextul industrializării fotbalului, impactul fotbalului românesc asupra economiei naționale și devenirea acestui sector a unui magnet al oportunităților de business.

“Am fost cinci ani manager de club. Analizând în acest an situaţia echipelor de liga a doua, am constatat două lucruri care cred eu c-ar trebui să le privim zic eu din alt unghi. Dar ce înseamnă management?” susține Auraş Braşoveanu, preşedinte Farul Constanţa.

Prima notă de zece a acestui parteneriat a fost acordată, simbolic și reciproc, de către reprezentanții celor două instituții care și-au oferit tricouri ale echipelor reprezentative instituțiilor pe care le reprezintă.

“O finanţare a unui club al Primăriei, un club municipal, e destul de dificilă. O finanţare a unei secţii de fotbal în cadrul clubului unei primării, un club de drept public e destul de dificilă întrucât de la o zi la alta, lucrările bugetare sunt uneori mai mici, uneori mai mari. Efectiv e nevoie de aceşti manageri în cadrul cluburilor” a comentat Gigi Căldare, preşedinte secţie fotbal CSM Focşani.

Agenda evenimentului a fost închisă printr-un meci de fotbal între echipele acestei universități:DANUBIUS OLD BOYS, formată din profesori / personal al universității şi DANUBIUS YOUNG WOLVES, formată din studenții/ absolvenții universității.

Pompiliu COMŞA

 

No Comments so far

Jump into a conversation

No Comments Yet!

You can be the one to start a conversation.

Only registered users can comment.