Local

Şansă pentru un salariu mai bun

În diverse funcţii decizionale sau executive, sunt aganjate persoane care-şi îndeplinesc atribuţiile şi sarcinile din fişa postului, chiar în condiţiile unei salarizări modeste. Pe de altă parte, la fel de îndreptăţiţi sunt destui funcţionari care vor să fie mai bine

Read More

Ziua Imnului Naţional, celebrată la Iaşi

Moment important pentru români. La sfârşitul acestei săptămâni, sute de persoane au venit în Piaţa Tricolorului din Iaşi pentru a intona imnul naţional, „Deşteaptă-te române!” Cei mai patrioţi dintre ieşeni au venit vineri, 29 iulie, în Piaţa Tricolorului, pentru a

Read More

Monument pentru eroii SMURD Iaşi

În semn de solidaritate, respect şi aducere aminte faţă de erorii SMURD care şi-au pierdut viaţa în timpul serviciului, Sindicatul Sanitas filiala Iaşi, a lansat propunerea de a construi, în faţa Ambulatorului de specialitate a Spitalului „Sfântul Spiridon” un monument

Read More

Un fost monument, pericol public în centrul Iaşului

În plin centrul Iaşului, pe strada Cloşca nr. 16 A, se află încă un imobil care comportă un risc public major, zidurile sale putându-se prăbuşi oricând peste trecători. În pofida unui dezastru potenţial, nici Inspectoratul de stat pentru disciplina în

Read More

Liceul de Informatică are săli noi

Începând din acest an şcolar, elevii Liceului de Informatică „Grigore Moisil” din Iaşi vor avea laboratoare noi nouţe,  dotate pe măsură. Printr-un proiect cu finanţare europeană, a fost demarată o lucrare de extindere a corpului A, prin care s-au creat

Read More

Iaşul are doar 28 de km de şosea

Doar 28 de kilometri de şosea au fost efectuaţi în ultimii patru ani. Cu asta se poate lăuda fosta conducere a Iaşului la capitolul infrastructură, în ciuda faptului că mai toate şoselele din judeţ ar avea nevoie de reparaţii, fără

Read More

În comă după un cocktail cu medicamente

A vrut să-şi încheie socotelile cu viaţa şi a înghiţit un pumn de pastile. Norocul unei femei de 47 de ani din localitatea Trifeşti a fost o rudă care venise întâmplător în vizită şi care a găsit-o pe aceasta pe

Read More